Reînscriere/ Înscriere la Grădiniță
În perioada următoare în grădinița noastră se vor desfășura etapele de reînscriere și înscriere a preșcolarilor, conform prevederilor ordinului ME nr. 4018/ 2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare și a ordinului nr. 3.436/ 2025 privind aprobarea Calendarului înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2025-2026 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare.
1. 19.05.2025 – 23.05.2025 - Reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an şcolar şi care urmează să o frecventeze și în anul școlar 2025-2026. Reînscrierea se face în baza cererii completată și a contractului de școlarizare semnat de ambii părinți.
2. 23.05. 2025 - Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri
3. 26 mai - 13 iunie 2025 – etapa I din cadrul procesului de înscrieri pentru anul școlar 2025-2026 a preșcolarilor nou veniți în unitate; se va realiza completarea de către părinți, a cererilor-tip de înscriere cu datele necesare, pentru a putea fi introduse în aplicația informatică specifică din modulul SIIIR și validarea acestora la sediul unității după un program care este stabilit de comun acord cu părintele. Înscrierile se vor realiza în limita locurilor disponibile.
16 iunie – 7 iulie 2025 - Etapa a II-a din cadrul procesului de înscrieri
18 – 28 august 2025 - Etapa de ajustări
ATENȚIE!
Completarea acestei cereri nu garantează înscrierea copilului dumneavoastră în unitatea noastră. Veți fi contactat de la secretariarul unității în cel mai scurt timp de la momentul trimiterii cererii pentru confirmarea înscrierii.
